Adică (parafrazez pe Sfântul Serafim, dar cred că nu zic greşit) acesta este rolul pe care trebuie să-l însuşim: ca noi, ştiut sau neştiut nouă înşine, să putem da celui ce vine la noi cuvânt ce se naşte în inima noastră din rugăciune.

Aicea intervine o greutate. Ziceam adineauri. Ce este un duhovnic bun? Şi zic, în contextul acesta, că duhovnicul este bun în măsura în care ştie să se roage şi să caute de la Dumnezeu, retrăgându-se din faţa omului, căutând ca Dumnezeu să-i pună în inimă cuvânt, ştiut sau neştiut lui, înţeles sau neînţeles lui, dar cuvântul pentru ucenic să fie drept. Şi pentru rugăciunea asta, bună sau proastă, înflăcărată sau neînflăcărată, cred că Dumnezeu va face taina asta cu noi; şi se vor uimi şi ucenicii voştri, dar şi mai mult vă veţi uimi Sfinţiile Voastre.

Revin aicea intervine o nouă greutate întru a fi duhovnic bun, ca în toate Tainele bisericeşti Cum se săvârşesc Tainele bisericeşti⁷ în virtutea vredniciei noastre

50

de om⁹ Biserica, de la început şi până astăzi, spune: «Nu pentru vrednicia preotului», şi-1 mângâie pe credincios: «Nu pentru vrednicia preotului — nu ai nevoie să-l critici sau să-l ataci, dacă vezi în preot nevrednicii — ci pentru credinţa ta». Pentru rugăciunea ucenicului se naşte în preot, vrednic sau nevrednic, cuvânt de la Dumnezeu.

Aş vrea să adaug două cuvinte — unul de la Sfântul Siluan. Un tânăr i-a pus Sfântului Siluan întrebarea aceasta tragică, pe care o pune şi Preastînţitul: «De ce sunt aşa de puţini duhovnici buni astăzi?» Şi Sfântul Siluan îi dă un răspuns, probabil neînţeles de tânăr, şi neînţeles de mine mulţi ani, dar în perspectiva pe care o dezvolt acuma e din ce în ce mai înţeles. Sfântul Siluan zice: «Fiindcă nu sunt ucenici buni». Cuvântul Sfântului Siluan a fost un joc de cuvinte. Pe ruseşte «ucenic», mai ales în cadru mănăstiresc, se spune posluşnik; posluşnik înseamnă şi «ascultător». Deci, mai ales în cadrul călugăriei, ucenicului i se spune «ascultătorul;» e Stareţul şi ascultătorul. Deci de ce nu sunt Stareţi buni⁹ Fiindcă nu sunt ascultători buni.

Părintele Sofronie cita şi el, nu ştiu dacă nu din lezechil Prorocul, care spune undeva ceva de felul acesta: «Dacă prorocul lui Dumnezeu se va găsi mincinos, este pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, l-am întunecat pe acel proroc „' Şi contextul în care este dat zice: „Pentru îndărătnicia poporului Meu, fiindcă poporul Meu a căutat cu o inimă dublă, făţarnică, cuvânt de la Dumnezeu, prin prorocul Meu“. Adică Eu, Domnul Dumnezeu, întunec pe prorocul Meu cel mare şi drept şi adevărat, şi va spune minciună De ce⁹ Fiindcă popoml Meu este cu inimă făţarnică.

Într-o zi, când am început să înţeleg taina asta, am venit la Părintele Sofronie şi i-am spus: „Părinte, atunci în duhovnicie este fiul care îşi naşte tatăl¹“ Şi l-a pufnit râsul pe Părintele Sofronie, şi a spus: „Aşa-i, este fiul care îşi naşte tatăl“. Adică dacă tu, ascultătorule, tu ucenice, vii cu rugăciune şi cu inimă nefâţarnică şi vrei să ştii, eu chiar dacă sunt luda, care mâine II voi trăda pe Hristos, astăzi îţi voi fi duhovnic. Şi pentru noi asta este şi încurajare, şi înfricoşare; fiindcă noi trebuie să fim la nivelul acestei măreţii, acestei taine într-adevăr înfricoşate.

Dar, încurajare: Pregătiţi-vă ucenicii în felul acesta: „Nu veniţi la mine dacă nu aveţi întâi rugăciune către Dumnezeu“. Bine, poate nu de prima oară — vorbesc acuma un pic formal, pentru că nu pot să vorbesc de fiecare caz în parte; dar aicea Dumnezeu, nădăjduiesc, dă înţelepciune fiecăruia dintre noi, ca să ştim cu fiecare caz cum să facem. Vorbesc de generalităţi, şi generalităţile, precum ştiţi, sunt limitate, dar cazurile sunt fără de limită. Dar, în general, pregătiţi pe ucenici să vină ştiind că „Nu cu mine vorbeşti, nu cu mine să vorbeşti, fiule duhovnicesc (sau fiică); cu Dumnezeu vorbeşti! Eu nu fac altceva decât să te aduc la Dumnezeu. De la Dumnezeu cer, de la Dumnezeu, în rugăciunile mele de seară şi de dimineaţă cer, ca Dumnezeu să-mi dea cuvânt pentru tine, ca Dumnezeu să nu mă lase să spun cuvânt nefolositor, darămite cuvânt dăunător mântuirii tale“. Atuncea începe să fie duhovnicie adevărată!

încă un amănunt al duhovniciei: taina spovedaniei Ştim că preoţii trebuie să ţină taina spovedaniei, dar să nu credeţi că asta e numai ca să ocrotim de durere şi de ruşine, şi ca să încurajăm sufletul care vine la noi să se deschidă fără frică. Nu este numai asta; este o lucrare mult mai mare. în taina duhovniciei, precum probabil toţi ştiţi, mai ales a spovedaniei, nu poate să pătrundă diavolul. Dar diavolul, care ştie, e viclean, nu numai rău, ci viclean, ştie el cum să învârtă lucrurile ca să ghicească. Dar cu cât va avea mai puţină informaţie, cu atâta o să avem mai mult

52

răgaz să se întărească sufletul care vine la noi. Aş vrea să adaug că în Rusia Ţaristă era o lege că, în justiţie, mărturia preotului era fără valoare. Era multă prigoană şi atunci împotriva Bisericii, încă de la Petru cel Mare, dar acesta era un lucru într-adevăr minunat, fiindcă prin asta legea voia să ocrotească taina duhovniciei: preotul să nu aibă dreptul să dea mărturie, nici bună, nici rea, fiindcă nu e vorba de asta în preoţie, ci e vorba de a păstra taina spovedaniei.

Dar nu numai preotul, fiindcă nu este numai o etică profesională, ca pentru doctori, ci este, iarăşi, o lucrare în duh. Dacă ucenicul nu păstrează taina, apoi Taina, iarăşi, este aproape anulată. Fiindcă dacă începe ucenicul să spună: „A, duhovnicul meu mi-a spus aşa şi pe dincolo“, două lucruri se întâmplă: tu, ca duhovnic, nu poţi să dai prăjitură unuia şi bici celuilalt pentru acelaşi păcat, după înţelepciunea ta de duhovnic, ştiind ce anume îl va mântui şi pe unul şi pe celălalt, pentru că este nevoie ca duhovnicul — vorbim din nou de putere, a putea da viaţă — să aibă libertatea să dea unuia prăjitură şi altuia bici, ştiind că unul prin prăjitură se va mântui şi altul prin bici. Dar dacă fiecare începe să vorbească, o să se smintească. Şi la Awa Pimen avem o semismintire dintr-asta, dar el era mult prea înţelept ca să se smintească. Auzind că duhovnicul îi spusese lui: „Lasă gândurile să intre şi luptă-te cu ele în inimă“, dar altuia i-a spus: „Nu lăsa gândurile să intre în inimă, ci leapădă-te de ele cum vezi că au venit“, tânărul Pimen s-a dus înapoi la Awa şi l-a întrebat: „Ce e asta, că spui mie una şi celuilalt Părinte altceva?“ Duhovnicul i-a răspuns: „Pimen, fiule, mi-ai spus să-ţi vorbesc ca sufletului meu; ca sufletului meu ţi-am vorbit. Eu ţi-am vorbit ce fac eu!“

Şi Părintele Sofronie explica aşa: Călugărul celălalt era — hai sâ zicem o erezie — „călugăr de rând“ (om de rând nu există, fiecare e diferit, dar totuşi există un adevăr şi în asta), nu ajungea la un anumit nivel de duhovnicie. Dacă ar fi lăsat gândurile să intre în inima lui, şi-ar fi spurcat inima, şi nu se ştie cine ar fi biruit — sau, în orice caz, s-ar ti slăbit foarte mult prin aceste gânduri. Pimen însă era aşa de plin de har în tinereţea lui, că — spunea Părintele Sofronie — duhovnicul a observat că în orice caz harul ar fi biruit în inima lui. Dar el, fiind aşa de plin de har, dacă nu lăsa gândurile să intre, să se lupte cu ele în inima lui, nu ar fi ştiut mai multe elemente — aicea vorbim de elemente omeneşti şi de experienţă omenească — care îi vor fi fost de multă valoare în povăţuirea celorlalte suflete. Pimen ştia nu numai calea harului, dar şi vicleşugurile gândurilor celor rele, fiindcă se zbătuse cu ele în inimă. Şi într-adevăr, a devenit un pimin} adică un păstor, aşa cum prorocise unul: „Pimen, păstorule, de numele tău va răsuna toată pustia“. Vedeţi, nu numai în duh e^ra mare, dar duhovnicul l-a pregătit şi cu arme mai omeneşti, de care este nevoie.

Acuma vreau să revin la temă, că unuia i-a spus neagră şi altuia i-a spus albă, şi e nevoie ca duhovnicul să aibă libertatea aceasta. Dacă ştiţi că ucenicul păstrează taina, puteţi să faceţi cu el ce vreţi — adică mântuire vrem, nu aşa cum se spune că „faci ce vrei“. Dacă ştiţi că nu ţine taina, o să fiţi cu mâinile încătuşate în duhovnicia voastră fiindcă ucenicul nu va ţine taina. Dar nu e numai asta; e, iarăşi, o taină mai mare, o taină în duh: când ucenicul risipeşte prin lumea asta cuvintele şi povăţuirile pe care i le-a spus duhovnicul, vrăjmaşul nostru prinde mai repede de veste ce s-a întâmplat, care e punctul slab, şi ştie unde să atace. Uitaţi-vă la povestea din Rai (îngăduiţi-mi să parafrazez, ca să aduc mai la zilele noastre conversaţia): după ce Dumnezeu i-a spus lui Adam: „Din toate acestea